plecari27 Decembrie 2024
Intalnire cu insotitorul de grup roman la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la 07:30 dimineata. Imbarcare pe zborul companiei Qatar Airways spre Doha cu decolare la ora 10:00. Aterizare in Doha la ora locala 15:30 si imbarcare pe zborul spre Jakarta cu decolare la ora 18:35.
Aterizare in Jakarta, capitala Indoneziei, la ora locala 07:05. Dupa efectuarea formalitatilor vamale, transfer si cazare la hotel Santika Premiere Hayam Wuruk 4* sau similar in Jakarta. Suplimentul de early check in este inclus in pachet, asadar ne vom caza imediat dupa sosirea la hotel. Dupa amiaza sau seara vom face un tur al capitalei indoneziene. Jakarta, un oras cu 10 milioane de locuitori este un mix intre culturile javaneza, malaeziana, chineza, araba, indiana si europeana care au influentat arhitectura orasului, limba vorbita si gatronomia. Vom putea admira Munumentul National construit in 1961 si dedicat luptei pentru independenta a indonezienilor, Moscheea Istiqlal si Catedrala din Jakarta. Vom servi cina la restaurantul Tugu Kuntskring Jakarta sau similar. Intoarcere la hotel si cazare.
Mic dejun la hotel si transfer la aeroport pentru imbarcare pe zborul unei companii locale spre Yogyakarta, capitala sultanatului cu acelasi nume. Yogyakarta este singurul oras indonezian condus de o monarhie si un important centru pentru arta si cultura clasica javaneza precum baletul, textilele batik, literatura, muzica, poezie, prelucrarea argintului si teatrul de papusi wayang. Renumit centru educational, Yogyakarta gazduieste numeroase universitati si o populatie numeroasa de studenti. Dupa sosirea pe aeroportul din Yogyakarta, vom pleca mai departe cu autocarul pentru a vizita templul Borobudur, o veritabila calatorie in trecut, o combinatie fara rival de istorie, cultura, spiritualitate si frumusete naturala (vizita doar in zona exterioara a templului; accesul in zona superioara a templului se poate face contra sumei de 25 USD/ persoana). Acesta este cel mai mare monument budist care a supravietuit intemperiilor timp de 1200 de ani. Situat intr-o vale verde de o frumusete nealterata, inconjurata de munti, vizita templului Borobudur este o experienta de neuitat. In continuare vom vizita alte doua temple care, impreuna cu Borobudur, alcatuiesc un complex budist: Templul Mendut si Templul Pawon. Templul Mendut a fost construit in sec al IX-lea si prezinta o baza cu forma patrata, scari impodobite cu statui, o fabula budista sculptata si statui monumentale. Din aceeasi perioada a dinastiei Sailendra dateaza si templul Pawon care este situat intre templele Borobudur si Mendut, toate trei fiind construite in linie dreapta. Vom servi masa de pranz la un restaurant local. Dupa incheierea vizitelor, transfer si cazare la hotel Melia Purosani 5* sau similar in Yogyakarta.
Mic dejun la hotel. Dimineata vom vizita zona istorica Kotagede, locul unde a fost intemeiata prima capitala a Sultanatului Mataram in secolul al XVI-lea. Stilurile arhitecturale din Kotagede sunt diverse: ruinele palatului sultanatului Mataram construit din caramida rosie, Besar - prima moschee construita in Kotagede si cladirile in stil javanez din secolul al XVIII-lea realizate din lemn de tec si numite “pendopo”. In ziua de azi, Kotagede este parte integranta a orasului Yogyakarta si o zona renumita pentru prelucrarea argintului. Dupa amiaza, plecare pentru un tur cu jeepul spre Vulcanul Merapi. Vom calatori prin jungla, zone rurale fermecatoare si zone muntoase pana vom ajunge mai aproape de vulcanul Merapi de unde vom admira privelistea oferita de acesta. Acest tur cu jeepul este o buna ocazie pentru a descoperi zona rurala din jurul Yogyakartei, cu paduri, plantatii si mici ferme de animale. Vom servi masa de pranz la un restaurant local. Intoarcere la hotel in Yogyakarta si cazare.
Dupa micul dejun la hotel vom pleca pentru a vizita Palatul Regal, resedinta sultanului din Yogyakarta. Palatul este un complex de pavilioane construite intre 1755 - 1756 pentru primul sultan din Yogyakarta. Complexul are si un muzeu regal in care sunt expuse printre altele instrumente muzicale javaneze, obiecte de colectie si reprezentari ale unei ceremonii de nunta. Urmatorul obiectiv este Castelul de Apa Taman Sari, fosta gradina regala a Sultanatului Yogyakarta, construita in secolul al XVIII-lea. Castelul de Apa a indeplinit diverse functii de-a lungul timpului: loc de meditatie si odihna si chiar de zona de aparare. Vom servi masa de pranz la un restaurant local. Vom vizita in continuare templul hindus Prambanan, inclus in Patrimoniul UNESCO. Acesta dateaza din secolul al IX-lea si este dedicat triadei divinitatilor supreme din religia hindusa: Brahma (creatorul), Vishnu (pastratorul) si Shiva (distrugatorul). Intoarcere la hotel in Yogyakarta unde vom participa la cina festiva de Revelion organizata de hotel (bauturile nu sunt incluse). La multi ani 2025!
Trezire dimineata foarte devreme (mic dejun la pachet) pentru transfer catre gara din Yogyakarta pentru o calatorie cu trenul pana la Mojokerto. Dupa sosirea in Mojokerto vom vizita situl istoric Trowulan, fosta capitala a Regatului Majapahit al carui apogeu a fost atins in secolul al XIV-lea. Aici vom vizita muzeul si templul hindus Trowulan. Vom servi masa de pranz la un restaurant local. Plecare catre Muntele Bromo situat in estul insulei Java. Sosire si cazare la Jiwa Jawa Resort 3* sau similar.
Trezire la ora 03:00 dimineata pentru plecare spre muntele Bromo, unde vom admira spectacolul rasaritului de soare. Muntele Bromo este un vulcan activ cu o altitudine de 2329 m si face parte din Parcul National Tengger Semeru situat in estul insulei Java, o atractie turistica populara datorita peisajelor superbe. De la hotel vom pleca cu jeepurile pana la Penanjakan, punctul de panorama de unde vom admira rasaritul de soare. Dupa rasarit, vom cobori cu jeepurile spre craterul vulcanului Bromo, trecand pe langa Marea de Nisip. Marea de Nisip se afla sub craterul Bromo si este chiar caldera vulcanului. Privita de la inaltimea craterului Bromo, aceasta are aspectul unei mari sau a unui lac de nisip, mai ales cand este invaluita in ceata primilor zori ai diminetii. Din parcarea pentru jeepuri, turistii pot urca pe jos (sunt cca 250 trepte) sau calare (contra cost) catre varful Muntelui Bromo, de unde pot admira privelistea craterului Bromo. Ne vom intoarce la hotel pentru a servi micul dejun, dupa care vom pleca spre aeroportul Surabaya pentru zbor cu o companie locala spre Denpasar, insula Bali. Aterizare in Bali, aeroportul Denpasar si plecare spre statiunea Nusa Dua situata la malul marii. In drum spre hotel ne vom opri la un restaurant local pentru a servi masa de pranz, dupa care ne vom caza la hotel Merusaka Resort 5* in Nusa Dua sau similar.
Mic dejun la hotel. Dimineata, timp liber pentru plaja si odihna. Dupa amiaza va propunem o excursie optionala la templul Uluwatu unde vom vedea dansul traditional Kecak. Templul Uluwatu este unul dintre cei sase piloni spirituali ai culturii balineze si are o locatie spectaculoasa, la inaltimea unei stanci care coboara in mare. Tari Kecak Uluwatu este un dans balinez care are loc in aer liber, pe scena din cadrul complexului religios. Inspirat de povestea epica Ramayana din cultura hindusa, se pare ca dansul isi are originea intr-un ritual balinez stravechi in care participantii executau miscarile de dans pana intrau in transa. In incheierea excursiei, vom servi cina la un restaurant local. Cazare la hotel in Nusa Dua.
Mic dejun la hotel. Azi va propunem o excursie optionala in care vom descoperi alte cateva dintre frumusetile insulei. Vom incepe cu cascada Tegenungan situata intr-un frumos cadru natural, cu vegetatie luxurianta. In continuare vom vizita renumitul palat Kerta Gosa sau “Palatul Justitiei”, o adevarata bijuterie arhitectonica tipic balineza. Palatul dateaza din secolul al XVIII-lea, tavanele sale sunt frumos decorate cu picturi clasice indoneziene, reprezentand raiul si iadul. Palatul Justitiei facea parte din Palatul Semarapura, al regatului Klungkung din secolul a XVIII-lea, iar pavilionul plutitor si bazinele cu lotusi ne amintesc de gloria apusa a acestui regat. Masa de pranz la un restaurant local este inclusa. In continuare vom vizita satul Tenganan, unul dintre cele mai vechi de pe insula. Vom vedea complexul rezidential, doua temple, pavilioanele comunale care sunt folosite pentru adunari publice, ceremoniale sau sociale si turnul cu tobe care sunt batute de 21 de ori la inceputul fiecarei zile. Satul este renumit si pentru textilele tesute de localnice. Intoarcere la hotel in Nusa Dua si cazare.
Mic dejun la hotel si plecare spre Ubud, situat in zona centrala a insulei. In drum spre Ubud vom vizita Padurea Maimutelor, proprietate a satului Padangtegal. Pentru locuitorii din sat, Padurea Maimutelor este un important centru spiritual, educational si de conservare a naturii. Pe o suprafata de 12,5 hectare, padurea adaposteste 700 de maimute, 186 de specii de copaci si trei temple pe care vizitatorii le pot vedea de la distanta, intrucat accesul este permis doar comunitatii locale. Vom calatori mai departe spre lacul si vulcanul Batur. Situat la o altitudine de 1500 m, la marginea calderei Batur in partea de nord-vest a insulei, satul Kintamani are vedere spre minunatul lac Batur si ofera o frumoasa priveliste panoramica asupra Muntelui Batur. Vom servi masa de pranz la un restaurant local. In continuare vom vizita izvoarele termale Toya Bungkah situate in apropierea lacului Batur. Izvoarele termale sunt un spa natural si vom avea prilejul sa ne bucuram de apele cu efect terapeutic; printre efectele benefice ale acestor ape se numara: ameliorarea durerilor, a reumatismului articular si rigiditatea umerilor. Transfer si cazare la hotel The Lokha Ubud 4* sau similar in Ubud.
Mic dejun la hotel. Azi va propunem o excursie optionala in care vom explora partea centrala a insulei, cu cateva dintre cele mai reprezentative atractii. Vom vizita Templul Batukaru, unul dintre templele cheie de pe insula Bali, situat la poalele muntelui cu acelasi nume. Situat la o altitudine de 2270 m deasupra nivelului marii, pe al doilea munte ca inaltime din Bali, templul este inconjurat de paduri racoroase, fiind si un prilej de bucurie pentru iubitorii de natura. Ne continuam calatoria cu autocarul spre terasele de orez de la Jatiluwih, patrimoniu UNESCO. Vom petrece momente memorabile aici, vom face o plimbare prin zona rurala, vom merge pe jos printre terasele de orez si vom observa fermierii care isi ingrijesc culturile. Masa de pranz la un restaurant local este inclusa. Plecare spre templul Ulun Danu, o atractie turistica populara si unul dintre templele principale de pe insula. Templul este situat intr-un cadru deosebit de pitoresc, pe malul lacului Beratan. Intoarcere la hotel in Ubud si cazare.
Mic dejun la hotel. In drum spre aeroportul din Bali, vom vizita doua dintre templele emblematice din insula Bali. Taman Ayun este un templu istoric construit la ordinul lui Gusti Agung Putu in anul 1634 si a fost principalul templu al regatului Mengwi. Vizitatorii pot explora cararile, altarele si gradinile splendide din interiorul complexului inconjurat de canale cu apa. Gradina cu vegetatie luxurianta si bazinele pline cu lotusi din interiorul complexului religios ne inspira un sentiment de serenitate. In continuare vom vizita emblematicul templu Tanah Lot sau “Tinutul din mare”, situat intr-o locatie superba, pe o stanca. Tanah Lot este unul dintre cele sapte temple hinduse de pe coasta balineza, iar odata ajunsi aici ne vom delecta cu un apus de soare memorabil. Transfer la aeroportul din Denpasar pentru imbarcare pe zborul spre Doha. Decolare din Bali la ora 18:00. Aterizare in Doha la ora locala 22:50.
Imbarcare pe zborul Doha – Bucuresti cu decolare la ora 02:30 si aterizare la ora 06:40.
PRET/persoana: 3690 EURO
(loc in camera dubla, taxe incluse)
A treia persoana in camera dubla (pat pliant adaugat intr-o camera dubla): 3550 EURO
ATENTIE: patul suplimentar pentru a treia persoana este un pat pliant ce va fi adaugat intr-o camera dubla, spatiul fiind limitat. Camerele cu 3 ocupanti sunt la cerere
Supliment camera single: 850 EURO
Solicita Oferta
Pentru a primi o oferta personalizata cu cel mai mic pret al momentului va rugam completati formularul.