Circuit Vietnam - Laos - Cambodgia

Circuit Vietnam - Laos - Cambodgia 2025. Pret: 3.485 euro/pachet. Pachetul include: bilete de avion dus-intors, 15 nopti cazare cu mic dejun, 7 mese de pranz, 3 cine, tururi de oras cu autocar si ghid local in Ho Chi Minh, Hoi An, Da Nang, Hue, Hanoi; excursie la piata plutitoare Cai Be; excursie la tunelurile Cu Chi; excursie la Podul de Aur Ba Na.

plecari12, 29 Mai 2025

Galerie
Itinerariu
Tarife
Servicii Incluse
  • Vietnam - Laos - Cambodgia
  • Vietnam - Laos - Cambodgia

Ziua 1 (12.05): BUCURESTI – DOHA – HO CHI MINH

Intalnire la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 15:00 pentru imbarcare pe cursa companiei QATAR AIRWAYS cu destinatia Ho Chi Minh (schimbarea cursei la Doha).

Ziua 2 (13.05): HO CHI MINH

Sosire in Ho Chi Minh la ora locala 14:05. Transfer la hotel Acnos Saigon 3* sau similar. Timp liber pentru odihna.

Ziua 3 (14.05): HO CHI MINH – DELTA MEKONGULUI (100 km)

Mese: mic dejun, pranz, cina. Astazi plecam spre My Tho, oras situat in inima Deltei Mekongului, unde fluviul se imparte intr-o vasta retea de canale si golfulete. Orasul este patria nucii de cocos si a fabricilor de familie cu produse locale (bomboane de nuca de cocos, hartie de orez). Ne imbarcam pe vaporul de croaziera si plecam in explorarea canalelor raului Mekong, urmarind viața localnicilor care traiesc de-a lungul malurilor. Ne oprim la una dintre cele patru insule din zona pentru vizitarea obiectivelor turistice. Bucurati-va de fructele tropicale proaspete servite in inima gradinii, insotite de muzica populara traditionala sud-vietnameza la plantatie. Ne imbarcam pe barcile cu vasle pentru a vizita fabricile locale, pentru a gusta ceaiul cu miere si a vedea cum se produce laptele pentru bomboane de cocos. Dupa pranz (servit intr-un restaurant local), vom reveni in Ho Chi Minh pentru cazare. Timp liber pentru cumparaturi, Vietnam fiind o destinatie foarte cunoscuta si pentru nivelul scazut al preturilor. Seara, croaziera cu cina inclusa pe raul Saigon. Cazare la acelasi hotel.

Ziua 4 (15.05): HO CHI MINH – CU CHI TUNNELS – HO CHI MINH – DA NANG (zbor)

Mic dejun, pranz. Prima parte a zilei este dedicata vizitarii tunelurilor Cu Chi. Datorita locatiei strategice, aceste tuneluri au fost folosite de catre luptatorii vietnamezi in lupta pentru independenta. Este vorba, de fapt, despre o retea lunga de 200 km de tuneluri care conecteaza posturi de comanda, spitale, adaposturi si fabrici de arme si avand iesiri camuflate in diverse puncte. Pranzul va fi servit la un restaurant local. Dupa amiaza, ne vom bucura de un tur panoramic cu autocarul. Vom admira Primaria, Teatrul, Catedrala Notre Dame, cladirea Postei si piata locala Ben Thanh. Dupa tur, transfer la aeroport pentru zbor Ho Chi Minh – Da Nang. Transfer si cazare la hotel Cicilia Da Nang 4* sau similar.

Ziua 5 (16.05): DA NANG - HUE (optional)

Mic dejun. Astazi va propunem o excursie optionala la Hue, vechea capitala a Vietnamului ce face parte din Patrimoniul UNESCO. Drumul de la Da Nang la Hue (100 km) strabate trecatoarea Hai Van, in traducere “marea de nori” - varful muntilor fiind in nori, iar baza langa mare. Peisajele sunt spectaculoase! La sosirea in Hue ne vom indrepta cu barca pe Raul Parfumurilor spre Palatul Imperial si pagoda Thien Mu, considerata simbolul orasului. Vom vizita Mausoleul regelui Tu Duc, construit cu 20 de ani inainte ca regele sa moara, complexul final fiind format din peste 50 de monumente. Vom servi un pranz traditional, inclus in pretul excursiei optionale. Seara revenim in Da Nang pentru cazare.

Ziua 6 (17.05): DA NANG

Mic dejun. Timp liber in Da Nang, care detine unele dintre cele mai spectaculoase plaje din Vietnam. Cele mai populare plaje includ My Khe Beach, Lang Co Beach și Non Nuoc Beach. Aici puteti sa va bucurati de relaxare pe malul marii, de soare si de nisipul fin. Cazare in Da Nang.

Ziua 7 (18.05): DA NANG – HOI AN – DA NANG (60 km) – HANOI (zbor intern)

Mese: Mic dejun, pranz. In prima parte a zilei vom vizita Muzeul Cham din Da Nang unde vom gasi marturii ale existentei misterioasei civilizatii Cham. Vom pleca apoi spre Hoi An (30 km), considerat cel mai cochet oras din Vietnam, o localitate - port foarte bine conservata ce dateaza din secolul XV. Vom servi pranzul la un restaurant local si vom face un tur pietonal cu ghidul local. Orasul este situat intr-un estuar cu plaje lungi, arhitectura fiind un mix de influente japoneze, chineze si vietnameze. Vom descoperi si admira podul japonez, multe case vechi si străduțe cochete. Seara, transfer la aeroport pentru zbor Da Nang – Hanoi. Cazare in Hanoi la hotel Minasi Premium 4* sau similar.

Ziua 8 (19.05): HANOI – HA LONG BAY

Mese: mic dejun, pranz, cina . Vom pleca spre golful Ha Long, unul dintre cele mai frumoase golfuri din lume, cu peste 3.000 de insulite spectaculoase. Drumul prin delta Red River va dura aproximativ 3 ore. Ne imbarcam pe vasul Golden Cruise (sau similar). Vom incepe croaziera navigand printre insulitele pitoresti si vom vizita grota Sung Sot, cea mai mare si impunatoare din golful Ha Long. Vom servi un pranz traditional (meniu fix) la bordul vasului. Vom face o oprire la plaja Titop pentru relaxare sau pentru o plimbare cu caiacul (optional). Vom reveni pe vasul de croaziera unde ne vom delecta cu un spectacol de gatit mancaruri traditionale. La ora 18:30 vasul va ancora in Cong Do unde va ramane pentru innoptare. Doritorii se pot bucura de o sedinta de masaj (este necesara rezervare prealabila). Cina traditionala (meniu fix) va fi servita la bordul vasului.

Ziua 9 (20.05): HA LONG BAY – HANOI

Mese: mic dejun, pranz .Dimineata devreme (ora 06:30) vom participa la un curs de Taichi - unul din cele mai eficiente tipuri de exercitii fizice si psihice din lume. La ora 07:00 vom servi o gustare in salonul de mic dejun al vasului. In continuare vom explora grota Thien Canh Son, in barcute de bambus conduse de localnici si vom reveni pe vas pentru un pranz servit devreme. In jurul orei 11:00 debarcam si plecam spre Hanoi. Ne vom indrepta spre un loc deosebit de pitoresc: Lacul Hoan Kiem. Numele acestuia inseamna “sabia recastigata” si provine dintr-o legenda locala conform careia imparatul Le Loi a recuperat o sabie din lac pe care a folosit-o cand a invadat China. Dupa tur vom participa la un spectacol inedit cu papusi din lemn pe o scena de apa (Water Puppet Show). Transfer si cazare la Hotel Minasi Premium 4*.

Ziua 10 (21.05): HANOI - LUANG PRABANG (zbor)

Mese: mic dejun, pranz .Transfer in centrul orasului pentru a admira Templul Literaturii - primul colegiu din Vietnam, locas dedicat confucianismului. In continuare vom vizita Muzeul de Etnologie (cel mai mare muzeul din Hanoi). Pranz la un restaurant local. Dupa amiaza transfer la aeroport pentru imbarcare pe cursa Hanoi – Luang Prabang. Sosire in Luan Prabang, transfer si cazare la hotel Villa Santi Resort 4* (sau similar). Luang Prabang se afla in nordul Laosului, cunoscut pentru frumusetea sa naturala si patrimoniul cultural bogat. Situat la confluenta raurilor Mekong si Nam Khan, orasul este o destinatie deosebita care combina peisajele spectaculoase cu o arhitectura unica si traditii budiste profunde. Luang Prabang a fost capitala regatului cu acelasi nume. Dupa ocuparea lui de catre comunisti in 1975, a devenit capitala administrativa a Regatului Laos. Orasul este inclus in Patrimoniul UNESCO din 1995. Muzeul Palatului Regal Haw Kham si Templul Wat Xieng Thong sunt cele mai cunoscute atractii istorice, care, alaturi de casele coloniale in stil francez dau orasului un farmec aparte.

Ziua 11 (22.05) LUANG PRABANG

Mic dejun. Ceremonia Tak Bat coloreaza zorii zilei si bulevardul principal din Luang Prabang. In fiecare dimineata, inainte de rasarit, calugarii traverseaza principalele strazi ale orasului intr-o stare meditativa, desculti, acceptand umili pomana localnicilor. Cei care doresc sa vada aceasta ceremonie o pot face optional inainte de servirea micului dejun apoi vor reveni la hotel pentru servirea mesei. Incepem turul de oras cu vizitara templului Wat Mai, construit in 1796, cu acoperisul in cinci niveluri al salii din lemn si coloanele sale mari decorate cu motive laotiene. Vizitam Muzeul National, care a fost odata palatul regelui, ce gazduieste o colectie de artefacte personale ce au apartinut fostei Familii Regale. Vom urca cele 320 de trepte pentru a admira Templul Wat Phu Sii situat in varful dealului si privelistile impresionante ale orasului. Templul Wat Xieng Thong subliniaza unicitatea orasului Luang Prabang, cu acoperisurile sale multiple care se intind aproape de sol. Aici vom putea vedea si impresionantul mozaic „Arborele Vietii”. Templul Wat Vixoun este unic prin forma sa stilistica de stupa in forma de jumatate de pepene, construit initial in intregime din lemn si care a servit timp de multi ani ca muzeu de arhitectura. Pentru cina, vom putea alege dintre numeroasele restaurante internationale din oras. Cazare in Luang Prabang la acelasi hotel.

Ziua 12 (23.05) LUANG PRABANG – SIAM REAP (zbor)

Mic dejun. Timp liber pana in jurul pranzului cand avem programat transferul catre aeroportul pentru zbor Luang Prabang – Siam Reap. Transfer si cazare la hotelul Angkok Holiday 4* sau similar.

Ziua 13 (24.05): SIEM REAP - complexul Angkor

Mese: mic dejun, cina. Ziua de astazi este dedicata vizitarii unuia din cele mai frumoase si fascinante locuri de pe pamant: complexul Angkor, simbolul Cambodgiei, principala atractie a tarii, motiv pentru care ocupa un loc de cinste pe drapelul national. Cele mai mari si cunoscute “orase fortificate” sunt Angkor Thom si Angkor Wat. Vom incepe cu Angkor Thom, in traducere “marele oras”, un oras fortificat ale carui porti se deschid spre o padure de 203 hectare. Vom admira Templul Bayon cu multitudinea de turnuri cu figuri, Terasa Regelui Lepros si Terasa Elefantilor, de unde regele vorbea curtii si privea evenimentele din piata regala, Templul Prohm - lasat in intregime asa cum a fost descoperit, unul dintre cele mai pitoresti locuri din intregul ansamblu. Dupa amiaza este dedicata obiectivului Angkor Wat, in traducere “oras templu”, probabil cea mai mare structura religioasa din lume. Cina va fi servita la un restaurant local cu participare la un spectacol traditional al Khmerilor.

Ziua 14 (25.05): SIEM REAP - complexul ANGKOR

Mic dejun. Vom pleca spre “bijuteria” complexului Angkor, templul Banteay Srey. Asa numita “Citadela a femeilor”, acesta este cel mai bine conservat templu din Cambodgia. Vom putea admira unele dintre cele mai frumoase exemplare ale artei traditinale khmere. Templul Banteay Srey este unic datorita gresiei roz din care este construit, fiind recunoscut pentru minunatele basoreliefuri care il infatiseaza pe zeul hindus Shiva. In drum spre templu, ne vom opri in satele localnicilor si vom avea ocazia sa aflam mai multe informatii despre viata de zi cu zi a acestora. Vom vizita si Muzeul Minelor. Revenim in Siem Reap pentru cazare.

Ziua 15 (26.05): SIEM REAP – PHNOM PENH

Mese: mic dejun, pranz. Vom pleca din Siem Reap catre capitala Cambodgiei, orasul Phnom Penh. Cunoscuta drept „perla Asiei”, capitala exotica a Cambodgiei a reusit sa isi pastreze o mare parte din vechiul farmec. Orasul a fost intemeiat de francezi in fosta Indochina. In zilele noastre, continua sa fie o marturie a exuberantei emanate de arta si de civilizatia khmera. Vom servi masa de pranz la un restaurant local apoi vizitam Palatul Regal, simbolul opulentei Cambodgiei. O parte din cladirile ce fac parte din acest complex, inca servesc ca resedinta pentru rege. Se poate admira Sala Tronului, arhitectura impresionanta si oaza de liniste ce-l inconjoara, departe de zgomotul si agitatia orasului. Vizitam si Silver Pagoda situata in incinta Palatului Regal si cunoscuta in intreaga lume pentru pardoseala integrala din placi de argint, dar si pentru nenumaratele statui ale lui Buddha, dintre care cea mai impozanta cantareste 90 kg, este faurita din aur, fiind decorata cu 2086 de diamante. Cazare la hotel Marco Polo 4* (sau similar).

Ziua 16 (27.05): PHNOM PENH

Mic dejun. Timp liber in orasul cunoscut si pentru pietele sale aglomerate, precum Piata Centrala (Psar Thmei) si Piata Rusa (Psar Toul Tom Pong), unde vizitatorii pot explora o varietate de produse, de la obiecte de artizanat traditionale la produse proaspete. Phnom Penh ofera o scena culinara diversa, cu numeroase zone cu mancare stradala si fructe, restaurante locale si localuri de lux. Cazare la hotel Marco Polo 4* (sau similar).

Ziua 17 (28.05): PHNOM PENH – DOHA

Mic dejun. In jurul pranzului eliberam camerele si avem prevazut transferul catre aeroport. Decolare din Phnom Penh la ora locala 17:40 si vom ajunge in Doha la ora locala 23:35.

Ziua 18 (29.05): DOHA – BUCURESTI

Plecare din Doha la ora locala ora 02:50 si sosire in Bucuresti la ora locala 07:40.

PRET/persoana: 3485 EURO

(loc in camera dubla, taxe incluse)

 

Pret pentru a treia persoana (pat suplimentar in camera dubla): 3450 EURO

 

ATENTIE: patul suplimentar este pat pliant si va fi adaugat intr-o camera dubla, spatiul fiind limitat.

 

Camerele cu 3 ocupanti sunt la cerere.

 

Supliment camera single: 770 EURO


 

  • transport cu avionul Bucuresti - Ho Chi Minh si Phnom Penh - Bucuresti cu compania QATAR AIRWAYS (schimbarea curselor la Doha);
  • transport cu avionul 4 curse interne: Ho Chi Minh - Da Nang, Da Nang - Hanoi, Hanoi - Luang Prabang, Luang Prabang - Siem Reap cu companii locale;
  • bagaj de cala si bagaj de mana;
  • 15 nopti cazare in hoteluri de 3* si 4*: 2 nopti in Ho Chi Minh, 3 nopti in Da Nang, 2 nopti in Hanoi, 1 noapte pe vas de croaziera in Ha Long Bay, 2 nopti in Luang Prabang, 3 nopti in Siem Reap, 2 nopti in Phnom Pehn;
  • 15 mic dejunuri, 7 mese de pranz (zilele 3, 4, 7, 8, 9, 10, 15) di 3 cine (zilele 3, 8, 13);
  • tururi de oras cu autocar si ghid local in Ho Chi Minh, Hoi An, Hanoi, Luang Prabang, Phnom Penh;
  • excursie in Delta Mekonguluo;
  • excursie la tunelurile Cu Chi;
  • croaziera in Ha Long Bay;
  • vizitarea complexului Angkor (2 zile);
  • intrarile la obiectivele turistice mentionate in program;
  • insotitor roman de grup;
  • taxele de aeroport si catering (pot suferi modificari);
  • taxa de viza si procesare acte pentru viza Vietnam (poate suferi modificari).
  • taxa de viza Cambodgia: 30 USD/persoana, se achita la sosirea pe aeroportul din Siem Reap (tarif informativ);
  • taxa de viza Laos: 40 USD/persoana, se achita la sosirea pe aeroportul din Luang Prabang (tarif informativ);
  • asigurarea medicala de calatorie (optionala);
  • asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
  • bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali, de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: aproximativ 70 USD /persoana - reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie);
  • excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse;
  • bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.

Solicita Oferta

Pentru a primi o oferta personalizata cu cel mai mic pret al momentului va rugam completati formularul.

Mesaj

Te-ar putea interesa si aceste oferte din Circuite Asia

newsletter

Vrei sa primesti periodic cele mai bune oferte?